De la 1 februarie, noi scutiri de impozit

621

Un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial stabileşte că de la 1 februarie persoanele care vând terenuri sau case vor fi impozitate într-un mod diferit pentru tranzacţiile de acest fel. Mai exact, la vânzarea construcţiilor şi a terenurilor aferente acestora şi la vânzarea terenurilor fără construcţii, contribuabilii vor datora un impozit unic de 3% din venitul impozabil. La stabilirea venitului impozabil se va deduce din valoarea tranzacţiei suma neimpozabilă de 450.000 de lei. Astfel, dacă o tranzacţie nu va depăşi 450.000 de lei, aceasta va fi scutită de impozitul datorat statului.
Impozitul pe tranzacţiile imobiliare trebuie calculat şi încasat de către notarii publici. Acest lucru se face înainte de autentificarea actului, iar apoi impozitul este plătit autorităţilor până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost încasat. Schimbarea modului de impozitare este introdusă de Executiv pentru a încuraja vânzarea caselor şi terenurilor, astfel încât să fie stimulată industria de construcţii, în special în cazul construirii de locuinţe. În cazul moştenirilor, contribuabilii sunt scutiţi de impozit, însă doar dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată în cel mult doi ani de la decesul autorului succesiunii. Dacă se depăşeşte termenul de doi ani, moştenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here