Din nou, concursuri pentru posturile vacante din primării

684

Patru noi posturi declarate vacante de la Primăriile Runcu şi Peştişani au fost scoase la concurs. Probele scrise şi interviurile se vor derula în cursul lunii viitoare, candidaţii doritori fiind aşteptaţi zilele următoare să-şi depună dosarele în vedere participării la examene.

Primăria comunei Pestișani organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante de: inspector, gradul profesional debutant în cadrul Biroului financiar-contabilitate; consilier juridic, gradul profesional asistent în cadrul Compartimentului juridic; consilier, gradul profesional debutant în cadrul Compartimentului agricultura, fond funciar. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Prevederile specifice necesare în vederea participării la concurs pentru cele trei posturi vacante de la Primăria Peştişani sunt: studii universitare de licenţă sau studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă, în domeniul ştiinţelor economice pentru funcţia de inspector debutant la Contabilitate; studii universitare de licenţă sau studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă, în domeniul ştiinţelor juridice, vechime de minimum un an în specialitatea studiilor, cunoştinţe nivel mediu de operare PC pentru funcţia de consilier juridic la Compartimentul juridic; iar pentru ocuparea funcţiei de consilier debutant la Compartimentul agricultură, candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor inginereşti, precum şi cunoştinţe nivel mediu de operare PC (Microsoft Office, AUTOCAD).
Proba scrisă în vederea ocupării celor trei posturi se va desfăşura pe 15 aprilie, de la ora 11.00, iar interviurile vor fi susţinute pe 17 aprilie.

Muncitor calificat pentru Runcu
Şi Primăria comunei Runcu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie vacante, de muncitor calificat din cadrul Serviciului de Utilităţi Publice al Aparatului de Specialitate al primarului comunei Runcu. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: candidaţii să fie absolvenţi de şcoală profesională, meseria electrician întreţinere, iar vechimea în specialitate să fie de minimum zece ani.
Examenul se va organiza conform calendarului următor: 30 martie 2015, ora 16.00 este termenul limită de depunere al dosarelor; pe 16 aprilie 2015, ora 10.30 va avea loc proba scrisă; 20 aprilie 2015, ora 10.00 – interviurile.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here