Excedent bugetar de peste un milion de lei

372

Primăria Municipiului Târgu-Jiu va utiliza în cursul anului curent suma de 1.036.455,32 de lei pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare, suma reprezentând excedentul bugetar local cu care administraţia a încheiat anul 2015. Acest lucru a fost aprobat în ultima şedinţă de Consiliu Local, de la începutul acestei săptămâni.
„La finele anului 2015, în urma operaţiunilor de regularizare cu bugetul de stat şi celelalte bugete, s-a stabilit rezultatul execuţiei bugetului local privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2015 astfel: secţiunea de funcţionare cu un excedent în valoare de 96.589,16 de lei; secţiunea de dezvoltare cu un excedent în valoarea de 708.089 de lei. Excedentul total al municipiului Târgu-Jiu la data de 31.12.2015 devine 1.036.455,32 de lei format din: excedent buget local anii anteriori – 231.777,16 lei; excedent buget local an 2015 – 804.678,16 lei. Astfel, propunem aprobarea utilizării în cursul anului 2016 a sumei de 1.036.455,32 de lei constituită în excedentul bugetului local pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare”, se arată în referatul întocmit de Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here