Exporturi pe plus pentru judeţ

440

Potrivit ultimului raport emis de Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj, exporturile de la nivelul judeţului nostru au însumat 4.149 mii euro, cu 1.001 mii euro peste nivelul celor realizate în trimestrul doi al anului 2014. Secţiunile cu cele mai mari creşteri sunt: materii textile (+445 mii euro), produse vegetale (+287 mii euro), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (+281 mii euro), maşini, aparate şi echipamente electrice; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imagini (+190 mii euro), mărfuri şi produse diverse (+41 mii euro), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă (+16 mii euro), metale comune (+15 mii euro), mijloace de transport (+9 mii euro), produse de lemn, plută şi împletituri din nuiele (+8 mii euro). Secţiunea care a înregistrat scăderi a fost cea de animale vii şi produse animale (- 258 mii euro).
La polul opus, importurile au însumat 4.144 mii euro, cu 771 mii euro sub nivelul celor realizate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Secţiunile cu cele mai mari creşteri sunt: metale comune (+362 mii euro), produse vegetale (+321 mii euro), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (+204 mii euro), animale vii şi produse animale (+110 mii euro), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (+52 mii euro), pastă de lemn, deşeuri de hârtie sau de carton (+22 mii euro), mijloace de transport (+19 mii euro). Secţiunile care au înregistrat scăderi sunt: maşini, aparate şi echipamente electrice; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imagini (-1331 mii euro), materii textile (-148 mii euro), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă (-113 mii euro), mărfuri şi produse diverse (-97 mii euro), piei crude, piei tăbăcite, blănuri (-85 mii euro), produse minerale (-68 mii euro), instrumente şi aparate optice, fotografice, cinematografice, de măsură, de control sau precizie (-68 mii euro), încălţăminte, pălării, umbrele (-7 mii euro), produse alimentare, băuturi, tutun (-5 mii euro), produse de lemn, plută şi împletituri din nuiele (-3 mii euro).
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here