Final de campanie pentru cererile unice de plată! Peste 300 de fermieri şi-au depus cererile cu penalităţi

480

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a finalizat campania de primire a cererilor unice de plată, care s-a derulat în perioada 01 martie – 10 iunie 2016, fără penalităţi, respectiv 11 iunie – 05 iulie cu penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.

La Centrul Judeţean al APIA au fost programaţi pe durata campaniei fermierii care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare teren agricol sau solicită subvenţii aplicând numai pentru schemele de sprijin acordate în sectorul zootehnic, respectiv pentru animalele deţinute, iar la Centrele locale, fermierii care solicitau pentru o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare teren agricol, precum şi pentru animalele aferente exploataţiei. Termenul limită fără penalizări de depunere a cererilor unice de plată s-a încheiat la 10 iunie, însă acestea au mai putut fi depuse până marţi, 5 iulie, la încheierea programului de lucru al funcţionarilor APIA, dar cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare. “Până aseară (n.r. marţi seară), erau introduse 18.322 de cereri, cu o suprafaţă de 73.337,09 hectare. Fără penalităţi până în 10 iunie au fost depuse 17.964 de cereri, deci destul de puţini sunt cei care au depus în perioada de penalităţi fiind vorba de 358 de cereri, faţă de miile de cereri pe care le aveam în anii anteriori”, a declarat directorul executiv al APIA Gorj, Constantin Negrea.

Erorile pot fi îndreptate
Ieri, 6 iulie, a fost ultima zi în care specialiştii APIA Gorj au notificat fermierii care se încadrează în una din cele 4 aşa-zise erori, respectiv: şi-au suprapus parcelele agricole, şi-au supradeclarat blocurile fizice, şi-au identificat şi digitizat o parcelă din afara blocului fizic agricol sau categoria parcelei este alta decât a blocului fizic. “Avem 2.874 de parcele suprapuse, avem 80 de blocuri fizice supradeclarate şi 315 parcele în afara blocului fizic agricol. Celelalte aspecte legate de categoria principală au fost finalizate. Până aseară (n.r. marţi seară) am notificat 1.875 de fermieri pentru a-şi rezolva una sau mai multe neconformităţi. Este pentru prima dată începând cu campania 2016 când fermierii au posibilitatea să-şi rezolve aceste neconformităţi fără penalităţi. Deci, până la termenul de 15 iulie, în baza notificării respective, ei vin la responsabilii de dosar de la centrele locale ori de la centrul judeţean cu actele necesare pentru justificarea uneia sau a alteia dintre neconformităţi. Ei au posibilitatea să-şi reamplaseze parcelele, să şi le retragă fără penalitate. În anii anteriori, toate acestea se făceau cu penalităţi. După data de 15 iulie, cei care nu răspund şi nu înţeleg să vină, se derulează aceeaşi procedură ca în anii anteriori, în sensul că dacă un bloc fizic rămâne supradeclarat sau una ori mai multe parcele rămân suprapuse, noi continuăm să rezolvăm aceste neconformităţi, însă cu penalităţi. Fermierii nu mai au posibilitatea să întocmească cereri de modificare şi atunci se fac formulare de corecţie. Orice formular de corecţie întocmit şi introdus în sistem înseamnă penalitate”, a precizat şeful APIA Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here