Final de Program Rabla 2015! 7 instituţii şi firme au primit finanţare pentru cumpărarea de noi autovehicule

534

Numărul dosarelor acceptate la finanţare pentru persoane juridice şi instituţii publice în Programul Rabla 2015 se ridică la 1.460 şi vizează 3.762 de autovehicule, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu. La nivelul judeţului Gorj, şapte firme, dar şi instituţii de învăţământ ori din administraţia publică au fost acceptate la finanţare.

Programul Rabla 2015 pentru persoane juridice s-a încheiat. S-a tras linie şi s-au adunat finanţările acordate şi numărul de maşini acceptate. Destinat persoanelor juridice, inclusiv instituţiilor publice, operatorilor economici fără personalitate juridică şi organizaţiilor profesionale care sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea într-una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, Programul Rabla a demarat în data de 4 mai, cu o alocare de 5.000 de vouchere şi un buget total de 37,5 milioane de lei.
“În urma analizei, s-au acceptat spre finanţare 1.460 dosare pentru 3.762 de autovehicule, iar 1.218 dosare au fost respinse. Ultima listă a persoanelor juridice şi a instituţiilor publice acceptate în program este publicată pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului”, se arată într-un comunicat al AFM.

Finanţare pentru Pensii şi Statistică
Conform listelor publicate de instituţie cu persoanele juridice şi instituţiile acceptate la finanţare în cadrul Rabla 2015, din Gorj, au primit bani 7 astfel de unităţi. În consecinţă, dosarele Casei Judeţene de Pensii Gorj şi Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj au primit finanţare de 6.500 de lei, respectiv 7.250 pentru Statistică, în vederea casării şi cumpărării unui nou autovehicul pentru fiecare instituţie. De asemenea, Colegiul Auto Traian Vuia şi Colegiul Mihai Viteazul au fost acceptate la finanţare cu câte o maşină, respectiv câte 6.500 de lei fiecare.

Dosarul Minprest, în sfârşit acceptat
Societatea Minprest Serv al cărui dosar a fost iniţial respins, iar mai apoi s-a reuşit remedierea lipsurilor din dosarul de finanţare, a reuşit să primească suma de 13.000 de lei, fiind acceptată în Rabla 2015 cu două autovehicule. La prima analiză a dosarului depus de SC Minprest Serv SA, AFM a dat aviz negativ, deoarece în dosar se regăsea un certificat de atestare privind obligaţiile la bugetul de stat din care reieşea că societatea prezintă datorii. Şi alte două firme private din Gorj, mai precis SC Eurosport Trading SRL şi SC Eurostihl SRL au primit finanţare de 6.500 de lei, respectiv 13.000 de lei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here