Fiscul gorjean, de taină cu mediul de afaceri

393

FINANTE 22Pe parcursul acestei luni, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj organizează o serie de întâlniri cu mediul de afaceri din judeţ în vederea mediatizării noutăţilor legislative.

Până acum au avut loc nu mai puţin de trei întâlniri, toate la sediul instituţiei, în cadrul cărora s-au discutat noutăţile privind Registrul contribuabililor activi, inactivi şi reactivaţi, date despre aplicarea măsurilor obligatorii, şi s-a adus în discuţie impozitul pe venitul din salarii, declarare şi plată, în conformitate cu legile în vigoare. O nouă întâlnire va avea loc astăzi, la sediul Primăriei Rovinari, cu începere de la orele 10:00, temele de discuţie fiind perioada fiscală din punct de vedere a TVA-ului şi modificările legislative apărute în perioada 15 decembrie 2011 – 11 ianuarie 2012. Tot astăzi, la sediul DGFP Gorj, se vor purta discuţii privind răspunderea solidară pentru creanţele fiscale. Cea de-a şasea întâlnire cu afeceriştii gorjeni va fi susţinută în data de 18 ianuarie la sediul Direcţiei de Finanţe când se vor discuta măsurile de executare silită a bunurilor imobile în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 92/2003, republicată cu modificările şi completările ulterioare. În aceeaşi zi, la sediul Primăriei Târgu-Cărbuneşti, mediul de afaceri gorjean va putea dezbate cu reprezentanţii DGFP Gorj modul de declarare, plată şi definitivare a impozitului pe profit, precum şi modificările legislative apărute în intervalul 15 decembrie 2011 – 17 ianuarie 2012. Cea de-a opta întâlnire va avea loc pe 19 ianuarie la sediul DGFP de la orele 10:00 şi în cadrul acesteia se vor lua în discuţie declanşarea stărilor de insolvabilitate. O nouă întâlnire va fi susţinută pe data de 25 ianuarie, tot la sediul aceleiaşi instituţii, unde se va dezbate procedurile de valorificare ale bunurilor sechestrate prin licitaţie. Penultima întâlnire cu afaceriştii din judeţul nostru va avea loc pe 26 ianuarie, de la orele 10:00 la Casa de Cultură din municipiul Motru. În cadrul dezbaterii vor fi discutate prevederile impozitului pe dividente pentru persoanele fizice şi juridice, şi modificările legislative apărute în perioada calendaristică 15 decembrie 2011 – 25 ianuarie 2012. Ultima întâlnire va fi susţinută la sediul DGFP Gorj din strada Siret din municipiul Târgu-Jiu în data de 26 ianuarie. Atunci, mediul de afaceri, alături de specialiştii financiari din cadrul instituţiei vor discuta termenii deschiderii procedurilor de insolvenţă.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here