Germania recrutează bucătari prin EURES România

552

O nouă ofertă de lucru în străinătate pentru gorjenii doritori să lucreze în ţările Uniunii Europene! Prin serviciul de ocupare EURES România, Germania oferă locuri de muncă în domeniul gastronomiei. Activitatea presupune prepararea mâncărurilor din bucătăria internaţională şi respectarea normelor de igienă şi calitate în bucătărie. Se cere calificare profesională în domeniu. De asemenea, este obligatorie experienţa. Angajatorul caută persoane cu aspect îngrijit şi bune maniere, creative, flexibile şi orientate către client. Salariul oferit este de 2.420 euro brut pe lună. Contractul de muncă este pe perioadă determinată, până în ianuarie 2019, cu posibilitate de prelungire pe perioadă nedeterminată. Angajatorul oferă sprijin în găsirea unei locuinţe. De asemenea, sunt asigurate cursuri în vederea perfecţionării profesionale. Persoanele interesate de această ofertă de lucru, dar care au bune cunoştinţe de limba germană şi experienţă ca bucătar, vor trebui să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj pentru a se înregistra în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut. Pentru a se înregistra în baza de date a serviciului EURES, doritorii gorjeni trebuie să se prezinte la sediul AJOFM Gorj cu un dosar care să conţină cazierul judiciar, o adeverinţă de la medic «apt de muncă, clinic sănătos» şi buletinul.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here