Gorjenii vor primi ajutoare europene pe bază de cupoane

485

Începând din acest an, ajutoarele alimentare acordate de Uniunea Europeană se vor distribui persoanelor cu venituri reduse pe baza unor cupoane pe care beneficiarii gorjeni le vor primi acasă. Autorităţile estimează că tichetele vor ajunge la cetăţenii din judeţul nostru până la finele acestei luni.
Tichetele, fără valoare financiară, vor fi inscripţionate cu numele persoanei, CNP, componenţa coşului alimentar şi data de valabilitate. Ministerul Fondurilor Europene, cel care va răspunde de acum înainte de ajutoarele alimentare, va organiza licitaţia pentru alimente pe câte două-trei judeţe, pentru a evita eventuale probleme. De la anul, vor fi distribuite pachete de două ori pe an, iar copiii din familiile beneficiare vor primi şi rechizite şcolare şi ghiozdane.
“Nu ştim prea multe deocamdată despre cum se va desfăşura acest program. Probabil că se va înregistra şi o mică întârziere. Aşteptăm să vedem ce decizii vor fi luate la nivel naţional şi apoi le vom aplica şi noi la nivel de municipiu”, a declarat Alina Toader, şef serviciu în cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu.
Peste trei milioane de români cu condiţii financiare precare vor fi sprijiniţi prin noul program operaţional pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, finanţat cu peste 440 de milioane de euro. Beneficiarii ajutoarelor alimentare din partea Uniunii Europene sunt: pensionarii cu pensii cumulate până la 400 lei/lună; adulţii şi copiii cu handicap grav, neinstituţionalizaţi; luptătorii în revoluție și urmașii eroilor martiri; şomerii; familiile şi persoanele singure cu venit minim garantat. Pentru a vă încadra într-una din categoriile de beneficiari ai ajutoarelor alimentare trebuie să aveţi, după caz, următoarele documente: dispoziţia scrisă a primarului că primiţi venitul minim garantat; carnetul de şomer; decizia de pensionare; certificatul de încadrare în grad de handicap.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here