Economie

În 2012, Gorjul e pe locul 3 la salarii

 | 17 ianuarie 2012, 14:03 | 0 comentarii | 

bani-din-netEcontext a publicat ieri un studiu ce priveşte salariul mediu din acest an din fiecare judeţ, conform unor date obţinute de la Comisia Naţională de Prognoză. În acest top al salariilor, judeţul nostru se află din fericire pe cea de-a treia poziţie în clasamentul tuturor judeţelor din România.

Semnatura eletronica CertDigital

În analiza realizată pentru toate judeţele ţării, s-a urmărit nivelul la care vor fi salariile în acest an în fiecare judeţ şi, în al doilea rând, cum se raportează acestea la cele de anul trecut, adică dacă în 2012 vor fi mai mici ori mai mari. În acest an, cel mai ridicat salariu va fi în Bucureşti, singurul în care retribuţia lunară depăşeşte pragul de 2.000 de lei. Mai precis, suma de 2.107 lei va fi salariul mediu pe lună al bucureştenilor. La polul opus, cel mai mic salariu rămâne tot în Bihor, ca şi până acum, şi adică de 1.132 lei pe lună. Media lunară pe toată ţara va fi de 1.546 lei. Conform Comisiei Naţionale de Prognoză, judeţul Gorj ocupă cea de-a treia poziţie în acest top, astfel că în acest an, în judeţul nostru salariul mediu va fi de 1.681 lei. În 2011, judeţul nostru se afla pe locul 7 cu un salariu mediu de 1.597 lei, astfel că de anul trecut şi până în 2012 variaţia, respectiv creşterea salarială din judeţul nostru este cu 5,30%. Cel mai mare puternic avans va avea loc în Arad, de 6,1%, de la 1.364 lei/lună în 2011 şi până la 1.437 lei/lună în 2012. Pe locul următor se situează Harghita, ceea ce e o veste bună deoarece acest judeţ este printre cele mai sărace din ţară.

I.P.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL