Inventarierea pentru retrocedarea terenurilor, proces încă în derulare la Gorj

495

Aplicarea Legii 165/2013, privind măsurile de finalizare a procesului de retrocedare, trebuia încheiată în decembrie 2013. Deoarece situaţia s-a dovedit a fi una greoaie, termenul a fost decalat de două ori: prima dată până pe 26 iunie 2014, iar apoi, până pe 26 septembrie. După cel de-al doilea termen, 63 de primării din Gorj şi-au încheiat procesul de inventariere a suprafeţelor, iar 7 primari au dat ieri explicaţii în faţa prefectului Alin Văcaru.

Câţiva primari din Gorj au găsit tot felul de pretexte în faţa prefectului de Gorj, Alin Văcaru, privind motivul pentru care nu au terminat la timp inventarierea suprafeţelor existente pe raza comunelor. Deoarece termenul final de 25 septembrie a fost deja depăşit cu câteva săptămâni, primarii riscă sancţiuni dacă situaţiile nu vor fi încheiate cât mai repede la nivel local.
La nivelul judeţului Gorj, până acum, 63 de unităţi administrativ-teritoriale au înaintat către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) spre avizare, rapoartele cu inventarierea terenurilor. “Termenul de aplicare al legii deja a expirat. Prin acest proces s-a dorit inventarierea tuturor terenurilor din fiecare unitate administrativ-teritorială, care pot constitui o rezervă în vederea retrocedării către cei care au făcut cereri în acest sens de-a lungul ultimilor ani. Fiecare primar a trebuit să ia contractele cu lucrări de cadastru, iar o bună parte dintre ei au reuşit să ducă acest proces şi la un bun final chiar la termen. Din cele 70 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, situaţiile din 63 de localităţi au fost verificate şi avizate, iar 7 primari n-au reuşit să respecte termenul, mulţi motivând faptul că nu şi-au găsit specialişti pentru realizarea lucrărilor sau nu au avut bani pentru plata acestora. Este vorba despre primarii din Arcani, Bolboşi, Borăscu, Cruşeţ, Ioneşti, Prigoria şi Tismana”, a declarat Marius Mănescu, directorul OCPI Gorj.

Pasibili de sancţiuni
În cursul zilei de ieri, primarii din cele 7 localităţi menţionate au fost chemaţi să dea explicaţii în faţa prefectului Alin Văcaru cu privire la întârzierile rapoartelor cu inventarierea terenurilor din comunele ale căror edili sunt. “Primarii au fost chemaţi la discuţii de către prefectul judeţului Gorj pentru a spune care este situaţia la zi privind inventarierea suprafeţelor. Cei care nu au respectat termenul limită şi nu au înaintat până acum situaţiile, şi-au luat în faţa şefului Prefecturii Gorj angajamentul că vor încheia întregul proces până luni. Scopul întâlnirii a fost acela de a evita eventualele sancţiuni aplicate primarilor. Dacă totuşi, nici până luni, situaţiile nu vor fi încheiate, se va trece la aplicarea de sancţiuni”, a declarat Corina Belteu, purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului, judeţul Gorj.

Se emit titlurile de proprietate
Conform lui Marius Mănescu, director al OCPI Gorj, pe perioada aplicării legii de inventariere a terenurilor privind procesul de retrocedare, şi anume din mai 2013 şi până în prezent, a fost stopată procedura de emitere a titlurilor de proprietate: “Acum, după avizarea situaţiilor prezentate de către unităţile administrativ-teritoriale, se va relua în cadrul Comisiei Judeţene, procesul de emitere a titlurilor de proprietate pentru cetăţeni, din teritoriile unde activitatea de inventariere s-a încheiat şi avizat”.
Această procedură de eliberare a titlurilor de proprietate a fost sistată la mijlocul anului trecut, atunci când a fost suspendată şi activitatea comisiei judeţene de fond funciar. Măsura a avut ca scop clarificarea unor aspecte legate de abuzurile semnalate la nivel judeţean şi naţional în legătură cu terenurile şi spaţiile confiscate în regimul comunist.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here