Economie

Investiţii de zeci de mii de lei pentru deţinuţi

 | 09 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

O serie de lucrări de reparaţii la reţele de apă, instalaţii sanitare, termoficare şi electrice au fost efectuate în cursul acestui an în Penitenciarul Târgu-Jiu. Conform reprezentanţilor unităţii, s-au făcut demersuri pentru achiziţionarea de articole de cazarmament de peste 42.000 de lei.
“În cursul acestui an, în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au fost executate lucrări de reparaţii la reţeaua de apă curentă, a fost efectuată revizia tehnică la centrala tehnică şi instalaţia de termoficare, au fost efectuate lucrări de intervenţii şi reparaţii curente la instalaţia sanitară şi electrică. De asemenea, au fost făcute demersuri în vederea achiziţionării de articole de cazarmament – 233 de saltele, 100 de burdufuri pentru perne, 78 de pături, în valoare totală de 42.342,28, fiind achiziţionată şi o maşină de spălat rufe industrială cu o capacitate de peste 50 kg”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, Marius Oborocea.
Tot în cadrul Penitenciarului, în anul curent, au fost executate lucrări de reparaţii la nivelul camerelor de deţinere (înlocuiri de gresie şi faianţă, lucrări de hidroizolaţie, vopsiri lavabile) şi au fost montate ferestre din tâmplărie de PVC cu geam termopan la toate camerele de deţinere.
Izabella Molnar

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL