Investiţii majore la Aninoasa

622

În comuna Aninoasa se derulează investiţii de peste 10 milioane de lei. O declară edilul localităţii, Ilie Petroi, care susţine că are un Consiliu Local unde şi Opoziţia a ajuns să nu se opună proiectelor benefice localităţii, majoritatea făcându-se chiar şi cu aleşii PNL, partid din care edilul a făcut, până nu demult, parte.

Primarul Petroi a anunţat ieri, la o conferinţă a PSD Gorj, că în comuna pe care o conduce s-a finalizat deja reabilitarea unui podeţ distrus pe jumătate de inundaţii, investiţie care a costat 420.000 de lei. De asemenea, edilul a anunţat că în Aninoasa sunt în derulare alte două proiecte, unul presupunând un sistem de canalizare pentru două sate, în valoare de aproape 4.250.000 de lei, iar celălalt vizează asfaltarea unui drum comunal, cu o valoare de 6,6 milioane de lei. „Sunt trei investiţii majore, una dintre ele s-a finalizat la sfârşitul anului 2014, este vorba de un podeţ de pe DC 47, care în urma precipitaţiilor abundente de anul trecut se prăbuşise pe jumătate, ca atare exista pericolul ca peste 55 de gospodării să fie izolate, investiţia fiind de 420.000 de lei. De asemenea, pentru Aninoasa avem în derulare un proiect pe Programul Naţional de Dezvoltare, este vorba de un sistem de canalizare pentru satele Aninoasa şi Groşerea, a cărui valoare este de aproximativ 4.250.000 de lei. Pentru anul trecut am primit de la Ministerul Dezvoltării o sumă de 552.000 de lei pentru continuarea lucrărilor începute la acest obiectiv, care sperăm anul acesta, în funcţie de sumele alocate de la minister, să îl finalizăm. Anul trecut s-a reuşit încheierea unui contract tot cu Ministerul Dezvoltării, este vorba despre DC 48, a cărui lungime totală este de 7,2 kilometri, un drum care deserveşte jumătate din localitatea Aninoasa, pe care vrem să îl asfaltăm. Lucrările la acest obiectiv au demarat deja, este un contract încheiat între noi şi Ministerul Dezvoltării pe o valoare totală de peste 6,6 milioane de lei. Anul trecut am primit aproximativ 550.000 de lei pentru acest obiectiv”, a declarat primarul comunei Aninoasa.
El a mai anunţat că anul trecut în comună s-a finalizat o investiţie care a presupus realizarea unei baze sportive multifuncţionale tip 2 în satul Groşerea, iar printre investiţiile prioritare din acest an se numără reabilitarea unei şcoli din satul Costeşti, investiţie a cărei valoare este de aproximativ 730.000 de lei.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here