La Gorj, nu se alocă subvenţii pentru crescătorii de porcine

565

Guvernul României a lansat în dezbatere publică un document prin care iniţiază acordarea unui ajutor de stat crescătorilor de suine, iar pentru acest lucru fermierul trebuie să deţină cel puţin două sute de capete.

Pentru accesarea “Programului carne de porc din ferme româneşti – 200 capete = 10.000 euro”, producătorii de carne de porc trebuie să livreze şi să clasifice în abatoare autorizate minimum 600 şi maximum 100.000 capete de porci graşi pe an per exploataţie. Se va acorda ajutor de stat sub forma unor pachete de sprijin, valoarea pentru un pachet fiind echivalentul a 10.000 de euro pentru porcii graşi, intraţi în exploataţia beneficiarului la o greutate de maximum 30kg/cap, livraţi şi clasificaţi în abatoare autorizate. De altfel, în cadrul acestui program se face menţiunea că un producător de carne de porc poate beneficia de maximum 250 de pachete de sprijin pe an.
Noul ajutor va fi derulat tot prin Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Gorj, însă, din păcate, la nivelul judeţului nostru nu se vor înregistra beneficiari eligibili. “La noi nu este cazul să participăm la acest ajutor financiar pentru că nu ne încadrăm. E un ajutor mai complex. Trebuie ca producătorii să aibă 200 de capete, ajutorul e de 10.000 euro şi se adresează fermelor. Iar noi în Gorj nu avem aşa ceva. Nu este un program destinat micilor producători”, a declarat Dan Tănăsescu, şeful DAJ Gorj.
Ajutorul de stat se acordă producătorilor de carne de porc organizaţi ca persoane juridice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: deţin exploataţii înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor, astfel cum e prevăzut în Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare; au livrat şi au clasificat porci graşi în abatoare autorizate, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 267/2004 privind instituirea Sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, cu modificările şi completările ulterioare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here