Linie telefonică pentru contribuabilii gorjeni

503

Contribuabilii persoane juridice şi fizice din Gorj au la dispoziţie de acum o linie telefonică pentru a beneficia de îndrumare şi asistenţă telefonică din partea angajaţilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Call-center-ul ANAF se poate apela la numărul unic de telefon 031/403.91.60, prin intermediul acestuia contribuabilii putând obţine informaţii generale în domeniul fiscal, precum şi informaţii cu privire la aspecte în domeniul tehnologiei informaţiei. “Apelând la acest număr de telefon, contribuabilii au posibilitatea de a selecta tipul de informaţii pe care le solicită prin intermediul următoarelor taste: tasta 1 – persoane fizice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică – destinată îndrumării şi asistenţei în domeniul fiscal; tasta 2 – persoane juridice – destinată îndrumării şi asistenţei în domeniul fiscal; tasta 3 – persoane fizice şi juridice – destinată asistenţei în domeniul tehnologiei informaţiei”, se arată într-un comunicat al ANAF.
Conform celor de la ANAF, în cazul în care în timpul convorbirii telefonice se constată că problematica fiscală solicitată prezintă un grad ridicat de complexitate şi dificultate, agenţii call-center pot îndruma contribuabilii către celelalte modalităţi de acordare a asistenţei: prin e-mail (prin intermediul formularului de asistenţă de pe site-ul ANAF), în scris sau la sediul organului fiscal. Totodată, agenţii din call-center oferă informaţii tehnice cu privire la: erori tehnice la completarea declaraţiilor, erori tehnice la depunerea declaraţiilor, erori la prezentarea certificatului, în vederea autentificării pe site-ul agenţiei, erori la autentificarea în Spaţiul Privat Virtual (SPV), erori la generarea cererilor şi descărcarea mesajelor primite în SPV sau erori la accesarea oricărei secţiuni a site-ului ANAF.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here