Tehnica tăierii pomilor fructiferi, arbuștilor fructiferi, precum și a unor plante floricole și ornamentale este relativ asemănătoare. Mecanic aceasta presupune efectuarea tăieturii propriu-zise oblic pe axul plantei sau ramurei supuse acestei operațiuni. Când se taie la un mugure sau o ramură terminală tăierea se va efectua astfel încât acestea să aibă orientare spre exterior, în jos sau către o zonă descoperită, și niciodată în sus sau spre zonele aglomerate. Dacă mugurele la care se face tăietura va avea poziție superioară acesta va genera cu siguranță un lăstar lacom practic inutil pentru noi. Partea de sus a secțiunii ce rezultă trebuie să fie cu 1 – 2 mm deasupra vârfului mugurelui și marginea inferioară a secțiunii să nu coboare sub punctul de inserție a mugurelui, sub subsuoara acestuia. Dacă această tăietură se va face prea aproape poate provoca pornirea mai timpurie în vegetație a acestuia, avantaj față de restul plantei, sau chiar uscarea lui ori desprinderea, despicarea ramurei ce va apărea din acesta la o sarcină de rod mai mare sau la vânt mai puternic și precipitații mai abundente, mai ales la zăpadă. Tăierea la distanță mai mare conduce sigur la întârzierea pornirii în vegetație a mugurelui sau ramurii la care s-a efectuat tăietura și chiar la pătrunderea uscăturii mai întâi în ramură și ulterior în întreaga plantă. De aceea trebuie foarte bine ales locul de unde se retează ramura respectivă. Când se taie la o ramură terminală, de obicei una de rod care să stopeze prelungirea ramurei, secțiunea trebuie să fie suficient de oblică și nu orizontală, să nu coboare mai jos (mai spre axul, tulpina plantei) de subsuoara ramurei terminale și orientată astfel încât să nu conducă scurgerea apei, dar mai ales a soluțiilor de pesticide utilizate în protecția plantei, spre subsuoara ramurei terminale sau a mugurelui căci poate cauza fitotoxicitate plantei. De obicei când se efectuează tăierile se apucă ramura ce rămâne cu mâna stângă, cu degetul mare se delimitează locul tăierii astfel ca să se protejeze partea care rămâne pe pom, mai ales la tăierile cu fierăstrăul, și să se poată da tăieturii unghiul necesar. Toate secțiunile cu diametrul mai mare de 10 mm se dau cu vopsea, de preferință pe bază de ulei mineral, pentru a închide imediat vasele lemnoase și liberiene ale plantei și a stopa astfel pătrunderea agenților patogeni prin ele și deci infectarea plantei, ori scurgerea excesivă de sevă. Neefectuarea acesteia poate conduce chiar la uscarea ramurei sau a plantei și de aceea este practic obligatorie. De regulă ramurile mai groase de 10 mm se taie cu fierăstrăul iar cele mai subțiri cu foarfecele. Când se taie cu fierăstrăul se va avea grijă ca prin mișcarea acestuia să nu se rănească și alte părți din plantă iar când se folosește foarfecele tăietura se va efectua dintr-o singură încercare, fără a se mișca sau schimba poziția acestuia căci astfel s-ar răni țesuturile porțiunii de ramuri ce rămân aflate la locul tăierii. Toate tăieturile trebuie să fie făcute într-un singur plan, nu în două planuri ca la pădure, iar direcția de executare a ei va fi de sus în jos sau mai bine lateral având grijă să respectăm poziția acesteia descrisă mai sus. Agrotehnic tăierile sunt categorisite astfel: tăieri în uscat sau în verde în funcție de momentul efectuării lor. Tăierile în uscat se fac în repausul vegetativ și sunt cele mai importante iar tăierile în verde se fac în perioada de vegetație și au rolul de a corecta eventualele neplăceri apărute după efectuarea sau nu a celor în uscat. Tăierile în verde sunt de mai mică amploare și nu vizează formațiuni groase ale plantelor, practic se fac numai cu foarfecele. Ele pot avea ca scop grăbirea ramificării lăstarilor noi spre a scurta timpul de formare sau corecție a coroanei plantelor. După lungimea ramurilor sau lăstarilor vizați acestea sunt tăieri lungi când se elimimă cel mult treimea superioară a lăstarului, tăieri mijlocii când se elimină jumătate din lăstar și tăieri scurte când se elimină două treimi din lăstar. Tăierile medii și lungi trebuie făcute cât mai rar, numai dacă sunt strict necesare deoarece pot provoca extinderea excesivă a coroanei și chiar degarnisirea acesteia. Degarnisirea este un fenomen de nedorit în plantație căci cele mai bune fructe sunt produse de treimea inferioară a ramurei și coroanei pomilor. Prin degarnisire practic lăstarii, ramurile, frunzele și fructele părăsesc treimea inferioară și se aglomerează spre exterior, spre vârf, cu reducerea probucției, scăderea calității și ieșirea precoce din producție a plantei. După scop tăierile sunt tăieri de formare a coroanei aplicate plantelor tinere, înainte de intrarea acestora pe rod, cu scopul de a da plantei un anumit aspect, o anume conformație în funcție de scopul urmărit; tăieri de rodire care se aplică plantelor pe toată durata de exploatare în producție a acestora cu scopul de a regla și stimula și menține capacitatea de fructificare a acestora; tăieri de reîntinerire aplicate plantelor aflate în declin de producție dar suficient de viguroase spre a mai fi productive economic un timp destul de lung; tăieri de refacere aplicate plantelor după un accident de producție (grindină, îngheț, furtună, secetă, epidemii etc) cu scopul de a evita distrugerea plantelor și a favoriza refacerea și repunerea acestora în circuitul productiv și tăieri de igienizare care presupun eliminarea unor ramuri, lăstari sau părți din acestea de regulă puternic afectate de boli sau dăunători a căror combatere pe alte căi tehnologice este practic ineficace. De regulă aceste tăieri se execută în verde. După volum tăierile sunt tăieri ușoare când se elimină un volum redus din lemnul coroanei; tăieri mijlocii cu eliminarea unui volum apreciabil din coroană și tăieri grele când se elimină un volum mai mare din coroană dar nu mai mult de o treime din aceasta spre a nu provoca dezechilibru biologic plantei cu efect extrem de negativ asupra acesteia. Organizatoric tăierile se fac de echipe alcătuite din două persoane din care una cunoscătoare a acestei lucrări și un ajutor, începător mai puțin inițiat în aceasta. Ajutorul va elimina drajonii, ramurile rupte, uscate iar după acesta cel ce cunoaște aceste lucrări face tăierile propriu-zise. Ulterior aceștia sau alte persoane fac pensularea cu vopsea a tăierilor groase și scoaterea tuturor ramurilor din plantație. Tăierile, de orice fel, trebuie să aibă ca efect crearea unei coroane simetrice, aerisită care să faciliteze pătrunderea aerului și luminii în interiorul ei spre a favoriza obținerea de fructe de calitate, a frâna dezvoltarea bolilor și dăunătorilor.
– va continua –
Ing. Ion VELICI
