Economie

Ministerul Finanţelor introduce Declaraţia unică!

 | 06 martie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Se va reduce aglomeraţia de la ghişee! Finanţele vor să introducă o „declaraţie unică”, în locul a şapte formulare pe care trebuie să le ducă la ANAF cei care câştiga bani în plus. În prezent, gorjenii care au venituri din activităţi independente, drepturi de autor sau din alte surse extrasalariale trebuie să depună la Fisc 7 formulare, printre care şi celebrul formular 600, în care îşi declară veniturile ca să fie impozitaţi.

Semnatura eletronica CertDigital

În loc de cele 7 hârtii separate, Ministerul Finanţelor vrea să introducă de luna aceasta o „declaraţie unică”. Condiţia este ca veniturile estimate de contribuabili să fie mai mari de 22.800 de lei pe an.

Declaraţia unică pentru 2018 trebuie depusă la Fisc până pe 15 iulie. Plata impozitelor şi contribuţiilor se va face pe 31 martie 2019, potrivit proiectului Ministerului Finanţelor. Declaraţia va putea fi adusă pe hârtie, caz în care oamenii trebuie să-şi calculeze singuri cât au de plătit, iar din 15 mai, documentele vor putea fi transmise şi online.

De asemenea, Ministerul Finanţelor vrea ca noua declaraţie unică să fie depusă doar online, pe site-ul ANAF-ului, până pe 31 martie 2019. În ceea ce priveşte plata, contribuabilii vor avea la dispoziţie un an întreg de la termenul-limită, timp în care îşi pot rectifica declaraţia iniţială.
I.M.

 

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL