Economie

Muncă la negru, la Peştişani

 | 29 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

În cursul săptămânii trecute, echipe de control din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii. Astfel, inspectori ai Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat șapte controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. A fost depistat un angajator din comuna Peştişani care presta activitate cu o singură persoană fără forme legale de angajare, domeniul de activitate fiind construcţiile.
În consecinţă, angajatorul s-a ales cu o sancţiune pentru utilizarea muncii la negru în cuantum de 10.000 de lei.
“Au fost aplicate în total 5 sancţiuni contravenţionale la patru angajatori, în valoare de 14.500 de lei, amenzile fiind aplicate pentru: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii; neînmânarea către salariat a unui exemplar a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal şi la munca în zilele de sărbătoare legală”, se arată în comunicatul transmis de ITM Gorj.
Şi inspectorii Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au efectuat patru controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate neconformităţi pentru care s-au aplicat cinci amenzi. Principalele nereguli pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruire necorespunzătoare a personalului, evaluarea riscurilor necorespunzătoare, neasigurarea măsurilor necesare pentru acordarea primului ajutor, semnalizarea incompletă a pericolelor.
I.M.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL