Noi lucrări efectuate de echipele SGA

538

În cursul săptămânii trecute, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj au executat lucrări de întreţinere la: dig la acumulare nepermanentă Rovinari, dig la îndiguire pârâu Strâmba la Strâmba, dig la regularizare râu Amaradia la Târgu-Jiu, zona Drăguţeşti şi Romaneşti, dig la regularizare şi îndiguire râu Gilort la Novaci-pârâu Gilorţel şi întreţinere la regularizare pârâu Blahniţa la Săcelu, care au constat în defrişare manuală a suprafeţelor, doborârea mecanică a arborilor şi curăţire teren de iarbă şi buruieni. Totodată, reprezentanţii SGA Gorj au continuat să ia măsuri ca la priza de apă Rovinari să fie asigurate toate condiţiile pentru tranzitarea debitului necesar alimentării cu apă industrială a termocentralei Rovinari. De asemenea, sunt monitorizate în teritoriu cursurile de apă, în special în zona podurilor rutiere, în vederea eliminării eventualelor pericole de inundaţii. “În zilele de 27 şi 28 februarie, precum şi pe 2 martie, în cadrul şedinţelor care au avut loc la sediul Prefecturii judeţului Gorj şi în amfiteatrul campusului Turceni, au fost prezentate atribuţiile primarilor pentru respectarea legislaţiei în domeniul gospodăririi apelor, reprezentanţilor primăriilor: Motru, Padeş, Muşetești, Peştişani, Rovinari, Runcu, Samarineşti, Schela, Slivileşti, Stăneşti, Târgu Jiu, Teleşti, Tismana, Turcineşti, Văgiuleşti, Aninoasa, Bîlteni, Bolboşi, Borăscu, Brăneşti, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Negomir, Plopşoru, Ţânţăreni, Turburea, Urdari, Arcani, Bălăneşti, Băleşti, Bumbeşti-Jiu, Câlnic, Cătunele, Ciuperceni, Dăneşti, Drăguţeşti, Glogova, Godineşti, Leleşti şi Mătăsari”, se arată în informarea transmisă de conducerea SGA Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here