Noi subalterni pentru directorul APIA Gorj

594

Din a doua jumătate a acestei luni, angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj ar putea avea noi colegi, instituţia organizând concurs pentru ocuparea a patru posturi vacante.

APIA – Centrul Judeţean Gorj organizează concurs de recrutare, pentru ocuparea a patru funcţii publice de execuţie vacante de: consilier, grad profesional superior în cadrul Centrului local Hurezani; consilier, grad profesional superior în cadrul Centrului local Turceni; consilier, grad profesional superior în cadrul Centrului local Târgu-Cărbuneşti; consilier, grad profesional principal în cadrul Centrului Local Motru.
Concursul se va desfăşura la sediul APIA Gorj din municipiul Târgu-Jiu, Bulevardul Ecaterina Teodoroiu. Proba scrisă a examenului se va derula pe 18 iulie, de la ora 12.00, iar interviurile au fost programate pentru ziua de 21 iulie, de la ora 10.00. Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse până pe 12 iulie, ora 16.00 şi trebuie să conţină: cererea de înscriere la concurs; copia actului de identitate; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă; cazierul judiciar; adeverinţă medicală; curriculum vitae.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, pentru posturile vacante de la Centrele locale din Hurezani, Târgu-Cărbuneşti şi Turceni, condiţiile specifice de participare sunt următoarele: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă respectiv economice, juridice, ştiinţe inginereşti, administraţie publică; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 9 ani pentru funcţia publică de execuţie de consilier, grad profesional superior. Totodată, pentru postul de la Motru de consilier, grad profesional principal, sunt impuse următoarele condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, respectiv juridice, ştiinţe inginereşti, administraţie publică; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 5 ani.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here