O nouă serie de sancțiuni aplicate de inspectorii DSVSA Gorj

536

Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat inspecţii, controale tematice şi fizice (prelevări de probe) în sectorul alimentar şi al sănătăţii animalelor în mai multe localități din județ. În urma acestor controale au fost aplicate mai multe amenzi și avertismente.

Controalele au fost efectuate în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în localităţile: Târgu-Jiu, Romaneşti, Dăneşti, Ţicleni, Rovinari, Fărcăşeşti, Urdari, Bâlteni, Bălăneşti, Bumbeşti-Jiu, Ciuperceni, Motru, Cătunele, Turceni, Borăscu, Mătăsari, Dragoteşti, Stăneşti, Leleşti, Runcu, Arcani, Peştişani, Scoarţa, Albeni, Prigoria, Săcelu, Rânca, Jupâneşti, în scopul verificării conformităţii cu prevederile legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor comunitare şi naţionale în vigoare, în toate etapele de recepţie, manipulare, depozitare, prelucrare primară, preparare, procesare, desfacere, transport şi valorificare a produselor alimentare, precum şi în domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor.

Patru amenzi și cinci avertismente
Potrivit reprezentanților DSVSA Gorj, în timpul controalelor organizate în această perioadă au fost constatate abateri de la respectarea legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care au fost sancţionate prin aplicarea a nouă sancţiuni contravenţionale, astfel: o amendă de 600 de lei la o persoană fizică pentru cumpărarea ori luarea în proprietate cu orice titlu a animalelor, fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară-veterinară în vigoare; o amendă de 720 de lei la o persoană fizică pentru existenţa la controlul documentelor a unor neconcordanţe între situaţia existentă şi atestările din certificatul sanitar-veterinar în ceea ce priveşte identificarea, individualizarea şi numărul animalelor destinate comercializării; o amendă de 600 de lei la un magazin alimentar – etichetarea incompletă a unor produse alimentare; o amendă de 600 de lei la un snack-bar – personalul nu deţine echipament complet de protecţie şi nu deţine fişe de aptitudini, deşeurile menajere nu se colectează în mod corespunzător; cinci avertismente verbale la snack-bar-uri (aparatura frigorifică trebuie etanşeizată cu capac de delimitare şi dotată cu termometru; nu se face dovada existenţei la punctul de lucru a documentelor DDD şi a fişelor de aptitudini; facilităţi incomplete la chiuvete; lipsa graficelor de monitorizare a temperaturii, inexistenţa programului de autocontrol pentru trim. II la produse finite şi apa utilizată; lipsa unei vitrine frigorifice pentru produse expirate/degradate).
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here