În ciuda faptului că pe parcursul lunii trecute au fost numeroase sărbători celebrate de gorjeni, activitatea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj nu a fost tocmai una foarte intensă.
Activitatea de control a instituţiei desfăşurată pe parcursul lunii decembrie s-a concretizat printr-un număr de 102 acţiuni de supraveghere şi control, în urma cărora s-au întocmit 33 de procese verbale de constatare, 31 de constatare a contravenţiilor, şi valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la suma de 82.550 lei. De asemenea, tot în urma controalelor s-au aplicat 20 de avertismente şi în decursul lunii trecute, la sediul CJPC Gorj, au ajuns 28 de reclamaţii de la cetăţenii gorjeni nemulţumiţi de diverse servicii. În urma celor o sută de acţiuni de control, comisarii gorjeni ai Protecţiei Consumatorilor au urmărit respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă, verificarea activităţii de comercializare a brazilor, precum şi controale privind desfăşurarea în legalitate a activităţilor de alimentaţie publică, de comercializare a detergenţilor, dar şi a băuturilor şi produselor alimentare. În cazul ultimei categorii menţionate, s-a urmărit verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în cadrul activităţii de comercializare a băuturilor alcoolice şi non-alcoolice, dar şi a produselor alimentare, suspectate de contrafacere prin distribuitori, acţiune ce s-a desfăşurat în colaborare cu Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj.
I.P.