Pachetele cu alimente europene pot fi ridicate de la cantina socială

441

Începând de astăzi, 15 septembrie, livrarea pachetelor alimentare asigurate de UE, aferente tranșei a doua, se va realiza doar de la sediul cantinei sociale din cadrul Direcției Publice de Protecție Socială. Sunt așteptate să ridice pachetele persoanele care nu au intrat în posesia acestora. Programul de lucru este între orele 08.00-16.00, de luni până vineri.

Direcția Publică de Protecție Socială (DPPS) din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu anunță beneficiarii de produse alimentare europene, care încă nu le-au ridicat, că livrarea acestora se face doar de la sediul cantinei sociale. Programul de lucru este de luni până vineri în intervalul orar 08.00 – 16.00.
Pentru a ridica alimentele, beneficiarii trebuie să se prezinte cu buletinul, copie şi original, şi un act doveditor de încadrare în una din categorii.
Fiecare persoană primeşte două cutii de alimente, iar o cutie cuprinde: zahăr – 1 kilogram, ulei – 2 litri, făină – 1 kilogram, mălai – 2 kilograme, paste făinoase – 1 pungă, conservă carne vită – 1 bucată, conservă ficat porc – 1 bucată, orez – 1 kilogram, conservă paste tomate – 1 bucată, fasole boabe – 1 kilogram.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here