Patronii gorjeni pot încheia contracte de ucenicie

326

ajofm declaratii drepturi autor (2)Angajatorii gorjeni pot primi beneficii de la stat şi în acest an dacă încadrează în câmpul muncii anumite categorii de persoane, iar o astfel de oportunitate ar fi şi pentru cei care încheie contracte cu tinerii ucenici, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.

La începutul lunii trecute, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005, privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 234/2006. Pentru angajatorii din judeţul nostru, principalul avantaj îl constituie faptul că fiecare primeşte o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002, în cuantum de 500 lei. În acest fel, pe toată durata contractului, patronul primeşte sume de 300 lei pe lună. De asemenea, angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului o pregătire teoretică şi practică, iar la finalul colaborării, este obligat să înscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare şi Certificare a Competenţelor Profesionale, unde acesta din urmă primeşte un atestat. Toate costurile de evaluare sunt suportate de angajator. Tot el este cel care trebuie să organizeze evaluarea într-un centru autorizat cu cel puţin 45 de zile înainte de data încetării contractului. Ocupaţiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de muncă sunt cele cuprinse în Clasificarea Ocupaţiilor din România.

Ucenic de până în 25 de ani

Conform legii, angajatorul care derulează astfel de programe trebuie să-şi desemneze un salariat, cu o experienţă profesională de cel puţin cinci ani de zile în ocupaţia pentru care se organizează programul de ucenicie, angajatul cu pricina îndeplinind rolul de coordonator de ucenicie. “Urmează ca în perioada următoare să facem o campanie de promovare pentru a atrage angajatori în vederea încheierii de contracte de ucenicie deoarece până acum, nici un angajator din judeţ nu şi-a exprimat dorinţa de a încheia un astfel de contract, cel mai probabil deoarece nu cunoaşte termenii legali, precum şi avantajele colaborării”, a declarat Ana-Maria Niculescu, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj. Ucenicul este persoana cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani, care poate fi încadrată în baza unui contract de ucenicie, în situaţia în care nu deţine calificare pentru ocupaţia in care se organizează ucenicia la locul de muncă. Prin contractul de ucenicie, angajatul poate obţine un loc de muncă, cu o durata între un an şi trei ani de zile. Totodată, perioada de probă la care poate fi supus ucenicul, nu poate depăşi 30 de zile.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here