Economie

Personalul recensământului agricol, instruit de oamenii Prefecturii

 | 18 noiembrie 2010, 18:40 | 0 comentarii | 

recensamant agricolCele circa 1.000 de persoane selectate pentru a se ocupa de recensământul agricol la nivelul judeţului Gorj au participat zilele trecute la o instruire care i-a ajutat să pună la punct ultimele detalii înainte de începerea acţiunilor propriu-zise.

Semnatura eletronica CertDigital

Gheorghe Popescu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj, spune că recensământul agricol se desfăşoară o dată la 10 ani şi va debuta în scurt timp, respectiv pe 2 decembrie, urmând a se încheia pe 31 ianuarie 2011: „Acţiunea este una de mare amploare şi complexitate având drept scop culegerea de date şi informaţii complete şi concrete privind agricultura şi mediul, precum şi mijloacele de producţie agricolă ce vor fi puse la dispoziţia evidenţelor naţionale şi europene în vederea fundamentării politicilor agricole şi de mediu”.

Acesta i-a informat pe recenzori şi coordonatori cu privire la modul de monitorizare la culegere a datelor din exploataţiile agricole din judeţ, astfel că în decembrie 2010 se vor analiza bisăptămânal, în zilele de miercuri şi vineri, formularele completate, iar în ianuarie, tot în aceleaşi zile ale săptămânii se va analia numărul de mape recenzate.

Indemnizaţii şi cheltuieli de transport

Prefectura Gorj este cea care va deconta cheltuielile de transport ale recenzorilor, recenzorilor-şefi şi ale coordonatorilor care se vor deplasa în alte localităţi decât cea de domiciliu pentru implicarea în recensământul agricol.

Cele trei grupe selectate pentru a se ocupa de recensământul exploataţiilor agricole la nivel judeţean vor fi plătite diferenţiat. Astfel, recenzorii vor fi plătiţi 20 de zile, recenzorii şefi 23 de zile, iar coordonatorii câte 25 de zile. Primii vor primi o indemnizaţie de câte 50 de lei/zi, iar recenzorii şefi şi coordonatorii câte 55 lei/zi. Banii pentru desfăşurarea recensământului agricol sunt alocaţi de Uniunea Europeană, iar până în prezent, la nivelul judeţului Gorj suma repartizată a fost de 8.000 de lei.

La instruirile din primele zile ale acestei săptămâni au participat toţi cei 885 de recenzori, recenzori-şefi şi coordonatori. Dintre aceştia, 930 sunt salariaţi, 26 sunt pensionari, şapte sunt şomeri, 11 studenţi, 21 sunt absolvenţi aflaţi în căutarea unui loc de muncă sau persoane casnice. Persoanele cu studii superioare reprezintă 68,5% dsin totalul personalului selectat şi recrutat, din care 6,9% sunt coordonatori, 9,3% recenzori-şefi, 43,2% recenzori, 5,6% recenzori-şefi de rezervă şi 3,4% recenzori de rezervă. Finalizarea raportului Recensământului General Agricol şi transmiterea fişierelor la Eurostat se va face la data de 20 iunie 2012.

Izabella Molnar

 

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL