Economie

Peste 150 de gorjeni încasează lunar pensii comunitare

 | 29 septembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a încheiat un parteneriat cu sucursala din România a unei bănci prin intermediul căreia pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor sistemului public se transferă în străinătate, într-un cont bancar deschis de aceştia la o bancă de pe teritoriul statului de domiciliu sau de şedere obişnuită, după caz. La nivelul judeţului nostru, există 155 de astfel de beneficiari, care fie îşi primesc pensia aici în ţară având vechime în străinătate, fie îşi primesc sumele lunare din România către ţara unde s-au stabilit.

Semnatura eletronica CertDigital

 

Toate persoanele care au realizat stagii într-un stat al Uniunii Europene pot solicita, în momentul în care îndeplinesc condiţiile pentru o categorie de pensie, un drept de pensie atât conform legislaţiei naţionale, cât şi conform legislaţiei statului comunitar unde a lucrat. Regulamentele în materie nu impun criterii noi, dar fiecare stat îşi aplică propria legislaţie în ce priveşte vârstele de pensionare, stagiile necesare, vechimea în anumite domenii dacă e cazul. “Conform ultimului raport încheiat pe perioada 1 ianuarie – 1 august 2017, Casa Judeţeană de Pensii Gorj are în plată un număr de 155 de pensii comunitare şi internaţionale, din care 110 pensii plătite în lei, deoarece beneficiarul şi-a stabilit domiciliul în România şi 45 pensii plătite în valută în state comunitare şi alte state, respectiv în dolari 6 pensii (4 în Canada – cuantum: maxim 1.249 lei, minim 596 lei; şi 2 în S.U.A. – cuantum: maxim 775 lei şi minim 747 lei) şi 39 în euro, după cum urmează: Austria 6 – cuantum: maxim 794 lei, minim 195 lei; Germania 10 – cuantum: maxim 907 lei, minim 38 lei; Grecia 2 – cuantum: maxim 1.477 lei, minim 247 lei; Italia 4 – cuantum: maxim 648 lei, minim 356 lei; Slovacia 1 – cuantum 1.159 lei; Spania 15 – cuantum: maxim 1.392 lei, minim 41 lei; Ungaria 1-cuantum 485 lei”, se precizează în raportul emis de conducerea CJP Gorj.
Pentru a putea beneficia de drepturile de pensie în ţările în care s-au stabilit, beneficiarii nerezidenţi aflaţi în plată au obligaţia de a transmite anual, până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an, un certificat de viaţă. Acesta este transmis de către toţi beneficiarii cu domiciliul în străinătate, ca urmare a unor notificări primite anual de la Casa Judeţeană de Pensii, cu menţionarea termenului maxim până când poate fi transmis certificatul de viaţă. Dacă beneficiarul nerezident transmite certificatul de viaţă după expirarea termenului transmis de oficialii judeţeni ai Casei de Pensii, drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale vor fi reluate în plată de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripţie. În cazul persoanelor stabilite pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European, detaliile bancare pot fi comunicate în cadrul formularelor europene de legătură transmise de instituţiile de asigurări sociale de pe teritoriul statului de şedere obişnuită. Gorjenii care efectuează stagiul minim de pensionare de 15 ani cotizaţi în două sau mai multe state din Uniunea Europeană pot încasa la împlinirea vârstei de pensionare o pensie comunitară, adică o pensie care cumulează drepturile din România cu drepturile de pensie pentru contribuţiile plătite în ţările europene. Cererea pentru stabilirea drepturilor de pensie trebuie să fie depusă împreună cu o serie de documente conform Legii numărul 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice din România şi de acte care atestă faptul că persoana a fost asigurată pe teritoriul altor state membre. Totodată, o persoană care beneficiază deja de o pensie din sistemul public de pensii românesc, dar care a lucrat în mod legal şi într-un alt stat membru al Uniunii Europene, poate solicita revizuirea, adică recalcularea, drepturilor de pensie în aplicarea regulamentelor europene.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL