Peste 3.600 de miei au ajuns pe mesele gorjenilor

543

În săptămâna premergătoare Sărbătorilor Pascale, au fost sacrificaţi peste 3.600 de miei în târgurile autorizate la nivel de judeţ. Potrivit lui Nicolae Călescu, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, pentru Paştele din acest an, la nivelul judeţului, au fost autorizate patru puncte, Piaţa Litovoi din Târgu-Jiu şi Pieţele Agroalimentare din Rovinari, Motru şi Novaci.
“Nici în acest an, la Rovinari nu a fost sacrificat niciun miel, deşi autorităţile locale solicită avizul nostru în fiecare an. O explicaţie ar fi că, crescătorii de ovine din zonă, preferă să meargă în Târgul Litovoi din Târgu-Jiu unde piaţa de desfacere şi puterea de cumpărare este mai mare. În ceea ce priveşte Piaţa Litovoi, acolo s-au sacrificat săptămâna trecută 3.450 de miei, alţi 130 au fost sacrificaţi la Novaci şi 103 la Motru. Per general, în acest an, în preajma Paştelui, s-au sacrificat numeric mai mulţi miei faţă de Paştele din 2015”, a declarat şeful DSVSA Gorj. Acesta a precizat că în zilele când s-au sacrificat miei la punctele din Târgu-Jiu, Novaci şi Motru, medicii veterinari nu s-au confruntat cu probleme, toţi mieii care au fost tăiaţi respectând normele în vigoare, iar crescătorii acestora având asupra lor certificatele medicale veterinare aferente.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here