Post vacant la Evidenţa Persoanelor Târgu-Jiu

611

Direcţia Publică Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă de inspector asistent din cadrul Serviciului evidenţă. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minim 1 an; cunoştinţe de operare pe calculator: abilităţi în utilizarea calculatoarelor, operare nivel mediu, dovedite cu certificat/atestat.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 15 martie 2016, ora 10.30 – proba scrisă; 17 martie 2016 – proba interviu. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere; copia actului de identitate; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare; curriculum vitae.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here