Post vacant la Primăria Jupîneşti

564

Primăria comunei Jupîneşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de inspector clasa I, gradul profesional asistent, în cadrul Compartimentului Contabilitate. Candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, viitorii candidaţi trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în domeniul Ştiinţelor Economice, precum şi o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minim un an de zile. Proba scrisă a concursului se va derula pe 16 mai, de la ora 10.00, la sediul Primăriei Jupîneşti. Data şi ora interviurilor vor fi comunicate ulterior candidaţilor. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine: cererea de înscriere la concurs; copia actului de identitate; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă; cazierul judiciar; adeverinţă medicală; curriculum vitae.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here