Post vacant la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu

817

Spitalul Orăşenesc din Bumbești-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de asistent medical specialitate asistent generalist cu PL, la secţia Chirurgie Generală. Concursul se va desfășura în luna iunie.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de şcoală sanitară postliceală sau diplomă de studii postliceale prin -studii necesare – diplomă de studii postliceale prin echivalare conform H.G. nr. 797/1997; 6 luni vechime în specialitate.

Concurs în luna iunie
Concursul organizat de către Spitalul Orăşenesc din Bumbești-Jiu pentru ocuparea postului de asistent medical specialitate asistent generalist cu PL, la secţia Chirurgie Generală se va desfășura conform calendarului următor: 11 iunie 2018, ora 10.00 proba scrisă; 14 iunie 2018, ora 10.00 proba interviu.
Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să dovedească nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care arată îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să dovedească starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae. Relaţii suplimentare la sediul Spitalului Oraşului Bumbeşti-Jiu din str. Zorilor nr. 1, Judeţul Gorj, telefon 0253/463.042, 0353/139.922.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here