Posturi libere în şcolile din Gorj

617

După primele două etape de repartizare pe post a candidaţilor care au promovat anul acesta examenul de Titularizare, în Gorj au mai rămas libere aproximativ 124 de posturi, majoritatea incomplete.

Anul acesta, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a scos la concurs 26 de posturi titularizabile şi 256 de posturi complete şi incomplete pentru suplinire (97 complete şi 159 incomplete). Şedinţă publică de repartizare pe posturile titularizabile a candidaţilor care au obţinut minimum nota 7, atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, s-a desfăşurat în data de 31 iulie, la nivelul judeţului nostru fiind repartizaţi atunci pe posturi 18 candidaţi. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă determinată s-a realizat în şedinţe publice organizate în perioada 4-5 august 2014, perioadă în care au fost repartizaţi pe posturi 140 de candidaţi din judeţul Gorj. După aceste două de repartizare de post, în Gorj au rămas libere 124 de posturi, 42 pe perioadă determinată şi 82 incomplete. Reamintim că anul acesta, la proba scrisă din cadrul examenului de Titularizare au participat peste 450 de candidaţi, iar 327 dintre aceştia au obţinut note peste 5. Doar 205 candidaţi au obţinut cel puţin nota 7. Mai exact, 110 candidaţi au obţinut note între 7 şi 7,99, 59 au luat note între 8 şi 8,99, iar alţi 35 de dascăli au primit note între 9 şi 9,99. Un singur candidat – o educatoare – a reuşit anul acesta să obţină nota 10.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here