Economie

Posturi vacante la două primării din judeţ

 | 22 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Primăria comunei Schela, Judeţul Gorj, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante, de inspector, clasa I, grad profesional asistent, din cadrul Compartimentului Urmărirea Veniturilor şi Încasarea Impozitelor şi Taxelor Locale. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice; vechime în specialitatea studiilor de minimum un an; cunoştinţe operare PC (Microsoft Office, modulele Word şi Excel) – nivel mediu. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 13 iunie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; 15 iunie 2017, ora 10.00 – proba interviu. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
Şi Primăria comunei Arcani organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante de asistent medical comunitar în cadrul Compartimentului Sănătate. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale sunt: absolvent al şcolii sanitare postliceale sau echivalentă studii postliceale prin echivalare conform H.G. nr. 797/1997, privind echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976-1994, inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare, dovedite cu diplomă de absolvire; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării postului contractual vacant de minimum 6 luni; certificat de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în termen de valabilitate. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 26 mai 2017, ora 16.00 – data limită pentru depunerea dosarelor; 7 iunie 2017, ora 10:00 – proba scrisă; 12 iunie 2017, ora 10.00 – proba interviu.
I.M.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL