“Prima Maşină”, accesibilă şi pentru gorjenii de peste 35 de ani

436

Guvernul a decis eliminarea criteriului privind categoriile de vârstă din normele de aplicare pentru programul “Prima Maşină”. Astfel, toţi gorjenii cu vârsta peste 18 ani vor putea beneficia de finanţare de până la 95% din preţul de achiziţie al unui automobil nou, din care garanţia statului va reprezenta până la 50%. În prima variantă a proiectului, doar persoanele fizice cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani (inclusiv) la data aprobării creditului puteau beneficia de finanţare pentru “Prima Maşină”.
Conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, o altă diferenţă faţă de varianta anterioară a proiectului constă în renunţarea la prevederea potrivit căreia un autoturism achiziţionat prin programul “Prima Maşină” nu poate fi înstrăinat în perioada de garanţie. Deci, potrivit noii variante a proiectului normelor de aplicare a programului, maşinile cumpărate cu garanţie de la stat prin “Prima Maşină”, vor putea fi înstrăinate, în anumite situaţii, sub condiţia achitării integrale a soldului finanţării garantate. De asemenea, preluarea finanţării garantate şi a autoturismului se poate face de către orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prin inovaţie.
Pentru a beneficia de garanţia acordată de stat prin acest program, gorjenii persoane fizice, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, cum ar fi să facă dovada, cu declaraţia pe propria răspundere şi cu copia facturii proformă emise de vânzător, că autoturismul care se achiziţionează în cadrul programului este nou, că este produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, că îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5, că este achiziţionat de la o persoană juridică ce are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi că are un preţ de achiziţie ce nu depăşeşte suma de 50.000 lei. Totodată, persoanele fizice care aplică trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie în cazul finanţărilor garantate, care acoperă diferenţa dintre preţul de achiziţie a autoturismului nou, rezultat din factura proformă, şi finanţarea garantată.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here