17 – Fungicide ecologice – 1
Când a creat un lucru natura, în marea sa înțelepciune, a ținut să creeze și un alt lucru antagonist acestuia pentru a păstra un echilibru, fragil este adevărat, dar totuși echilibru. Așa s-a întâmplat și cu fungii, ciupercile fitopatogene, împotriva cărora a dat posibilitatea plantelor folositoare naturii să se poată apăra uneori singure, alteori ajutate de om. În agricultura ecologică, unii îi zic organică, dar mie mi se pare că se potrivește mai bine termenul „ecologică”, deoarece tot ceea ce este viu în natură este organic, însă nu tot ceea ce este organic este și ecologic, așadar în agricultura ecologică se folosesc la scară superioară mai întâi dăunătorii naturali, prădătorii naturali, și abia apoi intervine omul, în înțelepciunea sa de ființă superioară, preparând din alte plante și animale substanțe nedăunătoare omului sau naturii înconjurătoare, dar care stopează atacul bolilor sau imunizează plantele de cultură care ne interesează contra ciupercilor patogene reducând virulența acestora sub Pragul Economic de Dăunare.
Pentru a fi mai bine înțelese explicațiile tehnologice publicate sau în curs de publicare cred că este necesar să lămurim mai întâi unii termeni care persoanelor neavizate li se vor părea de neînțeles. Astfel Pragul Ecologic de Dăunare (P E D) este nivelul pagubelor produse de boli, buruieni sau dăunători exprimat valoric (în bani) de la care cheltuielile ocazionate de tratamentele care se impun sunt mai mari decât pagubele produse dacă nu s-ar efectua aceste tratamente. Cu alte cuvinte costul tratamentului este egal cu valoarea producției pierdută prin acest atac. Dacă vom constata că pierderea de producție cauzată de agenții patogeni este mai mică decât costul tratamentului și pericolul generaligării atacului în viitor este redus putem renunța la acest tratament. Aceasta nu ne împiedică însă pe noi să efectuăm totuși tratamentele dacă dorim o recoltă superioară din toate punctele de vedere sau un teren liber de agenți patogeni. Dacă însă din calcule rezultă că pierderea cantitativă și calitativă de producție depășește cheltuielile ocazionate de tratamentele ce se impun trebuie să efectuăm aceste tratamente mai ales că efectuându-le limităm sau anulăm răspândirea în continuare a atacului. Să nu uităm că un rău nu vine niciodată singur. Așa că orice agent patogen favorizează apariția și dezvoltarea și a altora căci slăbește organismele și reduce capacitatea acestora de a se apăra singure. Având în vedere că tratamentele ecologice sunt în general foarte puțin costisitoare, deoarece materialele necesare provin practic gratuit din natură recomand efectuarea acestor tratamente, dar numai curativ, după apariția bolii, și doar cu mare discernământ în scop preventiv, deoarece poate provoca mai întâi obișnuință și apoi rezistență a agenților patogeni la aceste tratamente, ceea ce este foarte periculos căci în loc să sensibilizăm agenții patogeni îi fortificăm. Agent patogen este acel organism viu care provoacă suferință nedorită plantelor de cultură cu efect negativ asupra producției. Agenții patogeni sunt fie de natură animală (insecte și alte animale), fie de natură vegetală (fungi, buruieni etc). Agenții patogeni de origine animală (dăunătorii) produc pagube direct prin atacul asupra plantelor de cultură, dar și în mod indirect ca vectori – agenți de propagare, ai unor boli (de regulă viroze și micoplasmoze). Agenții patogeni de origine vegetală (fungii) produc boli prin intrarea direct în organismul plantelor de cultură și perturbarea metabolismului acestora, iar buruienile, adică orice plantă alta decât cultura dorită de noi pe suprafața respectivă, dăunează direct plantelor de cultură concurându-le pe acestea la apă și substanțe nutritive din sol, la aer și lumină, dar și indirect unele din ele fiind gazde principale pentru dezvoltarea ciupercilor parazite. Așa este spre exemplu dracila pentru rugini dar din păcate mai sunt și multe alte exemple. Deci se impune categoric menținerea curată de buruieni a grădinii de legume, dar și a oricăror alte culturi. Un alt termen uzitat în protecția plantelor este concentrație care reprezintă procentul în care se află în soluția de stropit substanța activă dorită de noi, în timp ce prin doză se înțelege cantitatea de substanță activă ce se administrează, de regulă pe unitatea de suprafață (metru pătrat, ar sau hectar) indiferent de cantitatea de apă utilizată în tratament. În mod normal concentrația de pesticide recomandată de producător poate fi suportată fără efecte fitotoxice până la o valoare de 3 ori mai mare decât cea recomandată, peste care poate fi dăunătoare. Uneori, când tratamentul este puțin întârziat sau atacul foarte virulent, se recomandă ca primul tratament fitosanitar să se facă cu concentrație dublă – doză de atac – iar următoarele la concentrație normală – doză de întreținere. Excepție de la această regulă face zeama bordeleză a cărei concentrație nu trebuie să depășească 1 % căci devine fitotoxică. Timpul de repaus sau de revenire este durata de timp, exprimată în zile sau săptămâni, care trebuie să treacă între două tratamente sau până la recoltare. În acest interval de timp substanța activă din produsul utilizat și-a făcut efectul și a dispărut din plante prin metabolizare sau descompunere de către factorii naturali. În soluțiile pentru tratamente fitosanitare este obligatorie introducerea de aditivi adică substanțe neutre ca reacție și efect fitosanitar, dar care asigură aderența soluției de stropit la suprafața frunzelor plantelor de cultură pentru a asigura eficacitatea acesteia. Între aditivii recomandați se află aracetul de lipit – 0,2 %, albușul de ou sau zahărul. Cel mai la îndemână este zahărul – o lingură la 2 litri de soluție dizolvat mai întâi separat în puțină apă. Fără aditivi soluțiile fitosanitare (de insecticide sau fungicide) pot avea o aderență redusă la frunzele legumelor fie din cauza stratului exterior cerat (ca la ceapă, varză etc), fie din cauza perișorilor acoperitori (ca la bostămoase, solanacee etc) care rețin picăturile de soluție și nevenind în contact cu epiderma frunzelor substanțele active nu pot intra în plante și deci nu au efect. La ierbicide este bine să respectăm indicațiile fabricantului sau chiar să folosind doze cu 10 – 20 % sau mici dat fiind caracterul fitotoxic al acestor produse. Aici nu se impune adăugarea de aderenți. Infecție primară este boala provocată de agenți patogeni existenți deja în semințe sau materialul săditor. Infecția secundară este boala căpătată de plante din sol sau aer în timpul sau după răsărire, plantare. Infecția secundară se produce foarte ușor și în urma rănirilor cu uneltele agricole sau de grindină când se distruge parțial stratul protector al plantelor reprezentat de epidermă. Pentru a preveni infecția secundară după grindină se impune efectuarea imediat după ce fenomenul meteorologic negativ a trecut al unui tratament preventiv cu zeamă bordeleză – 1 %.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
