Economie

Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi pentru comercianţii de produse specifice sărbătorilor

 | 29 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Produsele alimentare cele mai căutate în perioada sărbătorilor de iarnă s-au aflat în vizorul echipelor de control ale Protecţiei Consumatorilor Gorj. 17 operatori economici au fost sancţionaţi în urma unor verificări efectuate la începutul acestei luni.

Semnatura eletronica CertDigital

În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control, în prima parte a acestei luni, comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind produsele alimentare specifice sărbătorilor de iarnă. Controalele au urmărit în principal: existenţa documentelor de provenienţă sau însoţire a mărfurilor; încadrarea produselor în data durabilităţii minimale; respectarea temperaturilor de păstrare şi expunere; modul de respectare a prevederilor legale privind informarea consumatorilor; afişarea la loc vizibil a unei plachete cu Telefonul Consumatorilor – 021 9551; legalitatea funcţionării; afişarea în mod vizibil a denumirii unităţii, a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze, precum şi afişarea şi respectarea orarului de funcţionare; afişarea preţurilor şi tarifelor, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit.
“Per total, au fost verificaţi 27 de operatori economici, iar la 17 dintre aceştia au fost constatate abateri. S-au identificat la comercializare produse fără traducere în limba română, s-au identificat deficienţe de informare cu privire la denumirea produsului şi gramaj, iar în anumite locuri preţurile de vânzare nu erau afişate la loc vizibil şi lizibil. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale dintre care opt avertismente şi nouă amenzi în valoare totală de 32.000 de lei”, a declarat Mădălin Giurcău, comisarul-şef al CJPC Gorj.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL