Puţine locuri de muncă, în Gorj

547

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 10.116 locuri de muncă, în data de 18 februarie 2014. În judeţ, sunt disponibile 47 de locuri de muncă.

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot opta acum pentru unul dintre job-urile oferite de AJOFM Gorj, pe plan local. Potrivit ANOF, la ora actuală, în judeţ sunt disponibile 47 de locuri de muncă. Este vorba despre ocupaţiile de agent de securitate, agent de vânzări, biolog, brutar, bucătar, cosmetician, croitor, fierar-betonist, frizer, inginer agronom, lucrător gestionar, ospătar, precum şi tehnician dentar, agronom, silvic.

Şomaj, în creştere
AJOFM Gorj a anunţat că rata şomajului la sfârşitul lunii ianuarie este de 8,66%, mai mare cu un procent faţă de situaţia lunii ianuarie a anilor 2012 şi 2013, dar şi faţă de luna anterioară. În prezent, în judeţ sunt peste12.500 de şomeri, cu aproximativ 500 mai mulţi decât în decembrie. Din punctul de vedere al ratei şomajului, Gorjul se situează pe locul opt la nivel naţional.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here