Rata şomajului, în scădere în judeţul nostru!

498

Luna noiembrie a venit cu veşti bune pentru piaţa muncii din Gorj! Conform directorului adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, la ora actuală, la nivelul judeţului s-a înregistrat o nouă scădere a ratei şomajului, scădere care, de altfel, s-a înregistrat şi în lunile anterioare. “Potrivit ultimelor date centralizate în sistemul nostru, în luna noiembrie, avem înregistrată o rată a şomajului de 6,37%, aferentă unui număr total de 8.670 de şomeri. Dintre aceştia, 3.860 sunt femei, 3.062 sunt şomeri indemnizaţi, iar 5.608 sunt şomeri neindemnizaţi”, a declarat Ana-Maria Niculescu, directorul adjunct al AJOFM Gorj. Cei 8.670 de şomeri înregistraţi la nivelul judeţului Gorj pot consulta oferta de locuri de muncă vacante, postată pe site-ul AJOFM şi actualizată zilnic. La ultima actualizare, aceasta cuprindea sute de joburi vacante de: administrator societate, agent comercial, agent curier, agenţi de securitate, ambalator manual, asistent farmacist, asistenţi medicali, bucătari, casier, coafor, confecţioner îmbrăcăminte, consilieri economici, contabil, dulgher, electricieni, electromecanic, farmacişti, femeie de serviciu, fierar betonist, fiziokinetoterapeut, fotograf, frezori universali, gestionar depozit, infirmiere, ingineri, inspector social, instalatori, izolatori termici, lăcătuşi mecanici, lucrători comerciali, lucrători gestionari, maiştri, mecanici auto, mecanic utilaj, muncitori necalificaţi, ospătari, patiser, paznic, programator ajutor, şoferi maşini de mare tonaj, spălători vehicule, strungari universali, sudori, tâmplari, tinichigiu, vânzător ambulant, vopsitor auto, vopsitor industrial, zidar rosar-tencuitor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here