Reaprobări de costuri pentru Calea Eroilor

455

În şedinţa ordinară de Consiliu Local, ce a avut loc la începutul acestei săptămâni, consilierii au aprobat reactualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Modernizarea şi reabilitarea zonei protejate a ansamblului monumental Calea Eroilor”.

Necesitatea unei noi aprobări a valorii estimative a investiţiei a venit în urma modificărilor legislative cu privire la diminuarea taxei pe valoarea adăugată. “Redefinirea Căii Eroilor ca axă fundamentală şi simbolistică a oraşului poate genera caracterul acesteia şi poate contribui la dezvoltarea şi proprietatea sa economică astfel: redefinirea soluţiei pentru traficul auto şi punerea accentului pe caracterul pietonal al acestuia prin rezolvarea unor probleme de circulaţie; accent pe funcţia de ordin cultural – spaţii care să permită organizarea unor activităţi de divertisment, festivităţi culturale, expoziţii, etc; accent pe soluţiile de ordin estetic; creşterea atractivităţii din punct de vedere turistic. Se va interveni în următoarele zone; Aleea Grădina Publică; Calea Eroilor între str. Constantin Brâncuşi şi Biserica Trei Ierarhi; Piaţa Bisericii Trei Ierarhi; Calea Eroilor între Biserica Trei Ierarhi şi calea ferată; traversarea Căii Eroilor la nivel cu calea ferată; Calea Eroilor între intersecţia cu calea ferată şi Parcul Coloanei; Parcul Şcolii Generale Alexandru Ştefulescu; Parcul Energeticienilor; scuar biserică; Parcul Coloanei; parcare subterană şi spaţiu public Hotel Gorj; parcare subterană şi spaţiu public Gen. Ghe. Magheru şi pavilion InfoPoint”, se arată în referatul întocmit de Serviciul Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Întregul proiect de modernizare a Căii Eroilor ar urma să aibă costuri de peste 186 de milioane de lei, investiţia eşalonându-se pe parcursul a circa cinci ani de zile. Pentru demararea obiectivului de investiţii, municipalitatea de la Târgu-Jiu va încerca obţinerea unei finanţări prin intermediul programelor europene ori chiar guvernamentale. Investiţia este estimată a se întinde pe o perioadă de 60 de luni de la momentul demarării lucrărilor de construcţie.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here