Rechizite gratuite pentru 43 de elevi nevoiaşi

443

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin intermediului Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS), a oferit ieri unui număr de 43 de copii nevoiaşi rechizite şi ghiozdane pentru începerea noului an şcolar.

43 de elevi din mai multe şcoli ale municipiului Târgu-Jiu au primit ghiozdane echipate cu rechizite din partea autorităţilor locale. Copiii fac parte din familii cu situaţii materiale precare, iar Primăria şi Consiliul Local Târgu-Jiu a decis sprijinirea acestora, fiind vorba de elevi de la clasa 0 şi până la clasele de liceu. Cadourile au fost unele aşteptate de elevi pentru a intra cu succes în anul şcolar 2014-2015, care va debuta luni, 14 septembrie. Elevii selectaţi au fost chemaţi chiar la sediul Primăriei pentru a li se înmâna cele necesare pentru şcoală. Cei mai mici dintre elevii cadonaţi de autorităţile locale sunt boboci de clasa 0, iar cei mai mari sunt în anii de liceu.
“Este săptămâna premergătoare începerii anului şcolar 2015-2016. Avem alături de noi şi viitori şcolari, avem elevi de la clasa 0, elevi de gimnaziu şi de liceu. Este un regret că s-a terminat vacanţa dar în acelaşi timp, sunt convins că vă veţi reîntâlni cu colegii voştri. Ne facem datoria ca în fiecare an şi vă sprijinim pentru ca începutul de an şcolar să fie unul plăcut şi aşa cum şi-l doresc toţi copiii”, l-i s-a adresat elevilor Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu. Acesta le-a urat tuturor copiiilor succes în noul an şcolar din partea conducerii administraţiei municipale.

rechizite2Rechizite binevenite
Copiii mai mici au fost însoţiţi de părinţi sau bunici pentru ridicarea rechizitelor, unii dintre ei având mari emoţii. Ghiozdanele cu cele necesare începerii unui nou an şcolar au adus bucurie pe feţele părinţilor şi a elevilor, mai ales că situaţia financiară a acestora nu este una roz. “Se pare că, cu ajutorul primăriei, dacă ne-a ajutat, putem cumpăra altele, treninguri şi încălţăminte. În familia noastră sunt 6 copii care merg la şcoală şi, din fericire, toţi au primit pachete. Rechizitele sunt binevenite. La noi în familie doar soţul lucrează, cu ziua, neavând un serviciu stabil, dar ne descurcăm aşa cum putem”, a spus Olimpia Veveriţă, o târgujiancă mamă a 7 copii. “Mă bucur că am primit aceste ghiozdane. Avem nevoie de rechizite pentru a învăţa să citim şi să scriem. Eu mai am acasă un frate şi suntem 6 surori. (…) Am primit seturi de caiete, un penar şi multe altele”, au spus entuziasmate două surori.

rechizite35.000 lei pentru 43 de pachete
Pentru pachetele de rechizite oferite celor 43 de copii, Primăria municipiului Târgu-Jiu a cheltuit suma de 5.000 lei. În ghiozdanele oferite elevilor s-au putut regăsi caiete, penare gata echipate, blocuri de desen, pixuri, acuarele, truse geometrice, ascuţitori şi stilouri.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here