Sancţiuni pentru zeci de angajatori

539

Inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat zilele trecute 29 de controale în urma cărora s-au aplicat sancţiuni contravenţionale la 12 angajatori din judeţ, în cuantum de 28.500 de lei. “Principalele deficiențe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, munca de noapte, munca în zilele de sărbătoare legală și la munca suplimentară, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor. Din fericire, în timpul verificărilor, nu au fost constatate cazuri de muncă fără acte legale de angajare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Gorj, Gheorghiţă Cusma.
Şi echipele de control din cadrul Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au efectuat 30 de controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în care au fost depistate 20 de neconformităţi. În consecinţă, au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 28.500 de lei. Neregulile pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, neevaluarea tuturor riscurilor existente, lipsa instrucţiunilor proprii de la locurile de muncă, neacordarea de către angajator a materialelor igienico-sanitare, truse medicale incomplete.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here