Școala Populară de Artă Târgu-Jiu face angajări

1318

Şcoala Populara de Artă Târgu Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție temporar vacante, de inspector de specialitate gradul profesional IA studii superioare – în cadrul Compartimentului achiziţii publice, IT şi relaţii publice.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiții necesare participării la concurs
Candidații trebuie să îndeplinească și condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: nivelul studiilor – studii superioare; studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţe economice; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului, minimum 6,5 ani; cunoştinţe, utilizare şi operare PC (sistemul de operare Microsoft Windows 10/XP/7, suita Microsoft Office, Forexebug, browsere internet) – nivel mediu.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 21 noiembrie 2017, ora 11.00 proba scrisă; 23 noiembrie 2017, ora 11.00 proba interviu. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției până pe 13 noiembrie inclusiv; pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să dovedească nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care arată îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să dovedească starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae. Relaţii suplimentare se pot obţine la Şcoala Populara de Artă Târgu-Jiu, cu sediul în Târgu-Jiu, str. Vasile Alecsandri nr. 53, judeţul Gorj, telefon 0769025305.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here