Spitalul de Pneumoftiziologie va avea ambulatoriu în Târgu-Jiu

522

Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu intenţionează să înfiinţeze un ambulatoriu de specialitate în municipiul Târgu-Jiu. Se doreşte, astfel, să se vină în sprijinul bolnavilor, facilitând accesul acestora la serviciile medicale specifice.

Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu continuă demersurile pentru eficientizarea actului medical şi facilitarea accesului pacienţilor la servicii medicale de calitate. Astfel, după ce la nivelul spitalului au fost realizate mai multe investiţii şi proiecte ce au condus la îmbunătăţirea condiţiilor de spitalizare, conducerea unităţii are noi proiecte în plan. Unul dintre cele mai însemnate este înfiinţarea unui ambulatoriu de specialitate la Târgu-Jiu. „Conducerea unităţii intenţionează să înfiinţeze un punct de lucru, un ambulatoriu de specialitate, în Târgu-Jiu. Ne dorim să venim în sprijinul pacienţilor cărora accesul la spitalul nostru li se pare mai dificil. Avem suficienţi medici pentru a desfăşura activitate şi în ambulatoriu, astfel că rămâne doar să se identifice spaţiul potrivit şi să se realizeze paşii necesari în vederea înfiinţării acestui punct de lucru. Dorim să eficientizăm actul medical, să acordăm o mai mare atenţie pacienţilor şi să întărim activitatea în ambulatoriu”, confirmă Ion Măruţă, şeful Biroului Resurse Umane din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.
Deocamdată nu se ştie când va deveni funcţional noul ambulatoriu, însă conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie face tot posibilul ca acest proiect să se realizeze cât mai curând cu putinţă.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here