Sumă record la taxe şi impozite, în ultima zi de reduceri

400

Aglomeraţie mare la Direcţia de Taxe şi Impozite Târgu-Jiu pe 31 martie, ultima zi în care contribuabilii puteau să beneficieze de reducerea de 10% la plata dărilor către stat. Într-o singură zi, suma încasată de către stat a dăpăşit 500 200 de lei, adică peste 5 miliarde de lei vechi. Niciodată până anul acesta nu s-a încasat o sumă atât de mare într-o singură zi, după cum declară Mariana Budulan, directorul instituţiei. Aceasta spune că suma este una record, nemaintâlnită la Târgu-Jiu, până acum.

Ghişeele Direcţiei de Taxe şi Impozite Târgu-Jiu au fost luate cu asalt de târgujienii care au lăsat pe ultima sută de metri plata taxelor şi impozitelor locale pentru a beneficia de bonificaţia de 10%. Aglomeraţie a fost încă de la primele ore ale dimineţii şi până la ora 18:00, întrucât programul în data de 31 martie a fost prelungit, tocmai pentru ca oamenii să-şi poată plăti taxele şi impozitele şi să beneficieze de reducere. “Programul angajaților a fost prelungit, iar ghișeele instituției au fost deschise până la ora 18.00 pentru a da posibilitatea tuturor să-şi plătească taxele şi să beneficieze de reducere. Ne aşteptam ca numărul contribuabilor să fie mare pe 31 martie, însă aşteptările ne-au fost chiar depăşite”, a declarat Mariana Budulan, director Direcţia de Taxe şi Impozite Târgu-Jiu.

Peste 5 miliarde de lei vechi, într-o zi
Dacă într-o zi normală, suma încasată la ghişeele Direcţiei de Taxe şi Impozite Târgu-Jiu rareori depăşeşte 100 de mii de lei, iar asta până în luna martie, inclusiv, atunci când există reduceri, pe 31 martie anul curent, suma încasată de la contribuabili a depăşit 500 de mii de lei. A fost o sumă record, după cum declară directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite, Mariana Budulan. “Am încasat 500.200 de lei într-o singură zi, şi asta doar prin plata numerar. Au fost destui contribuabili care au plătit cu cardul. Nu ne aşteptam să încasăm o sumă atât de mare, e chiar record, niciodată până în acest an nu s-a strâns o asemenea sumă într-o singură zi. În anii precedenţi ajungeam la maxim 400 de mii de lei în ultima zi în care oamenii beneficiau de reducere, iar într-o zi obişnuită încasăm maxim 100 de mii de lei. Ne bucurăm că târgujienii au venit într-un număr atât de mare”.
Ana Maria Dina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here