Sute de joburi în agricultura din UE

609

Gorjenii interesaţi de un loc de muncă în statele Uniunii Europene pot consulta în această perioadă oferta EURES, una bogată în peste 1.300 de joburi, cele mai multe în agricultură. Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.376 de locuri de muncă vacante. Astfel, în Spania sunt disponibile 801 posturi pentru meseriile de muncitor necalificat în agricultură şi masor. Germania pune la dispoziţia celor interesaţi, un număr de 292 de joburi, pentru ocuparea funcţiilor de asistent medical generalist, comisionar, operator stivuitor, factor poştal, bucătar, şofer de tir şi ospătar.
Cehia caută 50 de lucrători în producţie, 50 de operatori şi 20 de muncitori în asamblare. De asemenea, Marea Britanie oferă 100 de posturi pentru îngrijitori de persoane, anestezişti şi şoferi de camion. Totodată, în Suedia se oferă 35 de locuri de muncă pentru ocuparea funcţiilor de vopsitori, mecanici şi tinichigii auto, Belgia are nevoie de 2 infirmieri, iar în Norvegia se caută un doctorand în testarea sistemelor de date centrate. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro. Pentru informaţii suplimentare, solicitanţii unui loc de muncă se pot prezenta la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, unde consilierul EURES îi poate îndruma.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here