Târgu-Jiul, gazda conferinţei “Profiluri emoţionale în business şi carieră”

462

“Profiluri emoţionale în business şi carieră” este titlul conferinţei pe care o va susţine speaker-ul Zoltan Veres, pe data de 22 mai, la Târgu-Jiu, la restaurantul situat pe Insuliţa Jiului.

Conferinţa este gratuită şi are ca scop dezvoltarea inteligenţei emoţionale, abilitatea secolului 21. Conferinţa va detalia ce înseamnă conceptul de Inteligenţă Emoţională (EQ) şi cum se manifestă la nivelul celor patru profiluri emoţionale pe care le întâlnim în mediul de lucru: angajat, freelancer, antreprenor şi investitor. Zoltan Veres va prezenta caracteristicile acestora şi cum pot relaţiona eficient şi productiv, în ciuda diferenţelor. Conferinţa va avea două sesiuni: una în cursul dimineţii, începând cu ora 09.30, iar a doua, de la ora 17.30. Evenimentul se adresează celor în postura de angajat care întâmpină conflicte în relaţiile colegiale sau nu reuşesc să facă performanţă la job, dar şi celor care deţin o afacere şi au probleme cu personalul sau cu a-şi dezvolta afacerea. Participanţii vor descoperi ce emoţii le sabotează procesul decizional şi cum pot schimba acest lucru în favoarea lor. Conferinţa face parte din turneul naţional de evenimente cu tema Inteligenţei Emoţionale. Organizatorul conferinţei, Zoltan Veres, a arătat că studiile din ultimii ani demonstrează că: 90% dintre performerii de top au o inteligenţă emoţională dezvoltată, 70% din motivele pentru care companiile îşi pierd clienţii sunt legate de lipsa inteligenţei emoţionale şi a celei sociale în comunicarea internă., iar agenţii de vânzări cu nivel ridicat al EQ generează venituri de două ori mai mari decât colegii lor. Zoltan Veres, speaker, trainer şi coach la Refleqt, este acreditat şi certificat la nivel internaţional de organizaţia mondială “Six Seconds” din Statele Unite. Are experienţă de peste 10 ani în dezvoltarea EQ, care implică peste 2000 ore de personal coaching, peste 100 de conferinţe live şi multe traininguri în corporaţii.
Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here