Taximetriştii au pompat zeci de mii de lei în vistieria municipiului

430

Compartimentul Transport Public de Călători din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a făcut public raportul de activitate pentru primele şapte luni ale acestui an. Din raportul prezentat, reiese că la bugetul local s-a strâns suma de 47.040 de lei din vizarea autorizaţiilor taxi şi a tichetelor de acces în staţii. Totodată, în perioada 1 ianuarie – 1 august a.c., au fost înregistrate un număr de 33 de vehicule încasându-se suma de 4.200 de lei. La ora actuală, în municipiul Târgu-Jiu sunt înregistrate un număr de 347 de taximetre autorizate, din care 181 sunt taximetrişti independenţi şi 166 sunt operatori de transport în regim taxi.
Nu doar încasarea de bani din autorizaţii sau înregistrări a fost preocuparea Compartimentului Transport Public de Călători, ci şi o serie de controale care au vizat dacă serviciile de transport deţin autorizaţii vizate la termen, dacă taxiurile sunt autorizate, dacă şoferii acestora deţin certificate de atestare a pregătirii profesionale. Ca şi obiective, Compartimentul Transport Public de Călători, doreşte continuarea controalelor în domeniul taximetriei, verificarea în teren a legalităţii desfăşurării acestei activităţi, rezolvarea sesizărilor venite din partea cetăţenilor în acest domeniu, dar şi întocmirea de referate şi propuneri pentru proiecte de hotărâri care să ducă la îmbunătăţirea activităţii de transport persoane în municipiu.
Autorizaţiile pentru transport persoane în regim taxi pe raza municipiului Târgu-Jiu se vizează la primărie o dată pe an şi se prelungesc la o perioadă de cinci ani de zile. Taximetriştii care prezintă anumite probleme la maşini pot cere administraţiei publice locale o suspendare a autorizaţiei şi o amânare la autorizarea pe acest an, care poate fi cuprinsă într-o perioadă de una până la trei luni de zile.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here