Economie

Trăiesc cu 400 de lei pe lună

 | 22 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Este vorba de cei peste 9.500 de gorjeni care primesc indemnizaţie socială prin Casa Judeţeană de Pensii Gorj. Potrivit conducerii instituţiei, la nivelul judeţului nostru există un număr de 9.519 de pensii sociale, valoarea indemnizaţiei lunare fiind de 400 de lei. Cuantumul a fost mărit ultima dată chiar la începutul acestui an, când beneficiarii s-au bucurat de o creştere valorică de la 350 de lei la 400 de lei.
Indemnizaţia socială pentru pensionari se acordă din oficiu, fără a fi nevoie de depunerea unei cereri însoţite de documentele aferente, tuturor pensionarilor sistemului public de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului cuvenit sau aflat în plată, se situează sub cel al pensiei sociale minime garantate. Indemnizaţia socială pentru pensionari: nu se acordă pentru pensionarii sistemului public de pensii care nu au domiciliul în România; nu este o categorie de pensie; nu trebuie solicitată distinct, se acordă automat persoanelor care îndeplinesc toate condiţiile legale, de către instituţia care plăteşte drepturile de pensii; nu se acordă decât în completarea drepturilor de pensie; nu se stabileşte în cuantum fix şi se poate modifica sau chiar anula, odată cu schimbarea nivelului veniturilor persoanei respective; nu creează bunăstare, ci subzistenţă; dar este, totuşi, un venit în plus pentru categorii de persoane care au într-adevăr nevoie de protecţie socială, la nivelul bugetar posibil în acest moment.
Pensia socială minimă garantată s-a instituit în anul 2009 şi a plecat de la o valoare de 300 de lei, iar un an mai târziu şi-a schimbat denumirea în indemnizaţie socială pentru pensionari, păstrându-se însă modul de calcul şi condiţiile de acordare.
I.M.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL