Tratamente fitosanitare pentru culturile din Gorj

450
Cornfield

Peste 30 de atenţionări de boli ce afectează pomii fructiferi şi culturile de viţă de vie au ajuns la primăriile din judeţul nostru, aceste avertizări fiind transmise de către reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Gorj.

În vederea efectuării tratamentelor fitosanitare la culturile agricole, pomi fructiferi şi viţă de vie, au fost emise în teritoriu, atât primăriilor din judeţul Gorj, cât şi agenţilor economici reprezentativi, un număr de 30 de buletine de avertizare, în care s-a specificat boala sau dăunătorul, cultura, produsele fitosanitare folosite şi concentraţiile respective, precum şi perioada optimă de tratament.
Astfel, la pomii fructiferi, în ceea ce priveşte apariţia bolilor (rapăn, făinare, monilie) şi a dăunătorilor (omizi defoliatoare, viespii, aphide, acarieni, psilide), în vederea combaterii acestora, s-au recomandat tratamente fitosanitare, folosindu-se în combinaţie un fungicid şi un insecticid. În ceea ce priveşte viţa de vie, în mai multe localităţi din judeţul nostru, avem un atac deosebit de păianjeni, respectiv păianjenul comun (Tetranychus spp.) şi păianjenul roşu (Panonychus ulmi), în vederea combaterii acestora, s-au recomandat tratamente cu un produs insecticid-acaricid.

Porumbul, cea mai mare pondere
Potrivit unei situaţii întocmite de conducerea Direcţiei pentru Agricultură Gorj, în ceea ce priveşte culturile înfiinţate în cea de-a doua parte a primăverii, cea mai mare pondere în judeţul nostru o reprezintă cultura porumbului. Au fost însămânţate în această primăvară cu porumb o suprafaţă de 61.316 hectare. “Pentru perioada de postemergenţă, mai exact începând cu faza de trei frunze ale porumbului, s-au aplicat până în prezent, erbicide într-un procent de 35% din suprafaţa însămânţată, ca o soluţie completă de control al buruienilor. Până în momentul de faţă, s-au aplicat la această cultură şi îngrăşăminte pe bază de azot, pe o suprafaţă de aproximativ 36.000 hectare, această lucrare fiind în derulare, în funcţie de faza de vegetaţie”.

97.000 hectare de terenuri arabile
La ora actuală, suprafaţa totală a judeţului Gorj este de 560.174 hectare din care: teren agricol – 43%; teren forestier – 49%; teren neagricol – 8%. Suprafaţa agricolă totală a judeţului este de 239.749 hectare, iar pe categorii de folosinţă are următoarea structură: arabil – 97.853 hectare; pajişti naturale – 133.259 hectare (păşuni naturale – 91.117 hectare, fâneţe naturale – 42.142 hectare); vii pe rod hibride – 3.729 hectare; livezi pe rod – 4.908 hectare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here