Ultimele zile pentru înscrierea la cules de căpşuni în Spania

594

Cuplurile din judeţul Gorj, care îşi caută un loc de muncă, mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a se înscrie la selecţia pentru domeniul agricol – cules de căpşuni – din Spania, organizată prin Serviciul EURES România, în zilele de 15 şi 16 decembrie 2016, la Râmnicu-Vâlcea.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, deja peste 30 de gorjeni şi-au ridicat invitaţiile de participare la bursa din judeţul vecin. „Deja avem 35 de persoane care şi-au procurat de la noi invitaţia de participare la bursa de la Vâlcea. Dintre acestea, 7 sunt cupluri”, a declarat Diana Văduva, purtătorul de cuvânt al instituţiei judeţene.
În total, sunt oferite 800 de locuri de muncă (dintre care 300 de locuri pentru cupluri) persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani. Nu se solicită experienţă.
Durata contractului este de aproximativ trei luni, data estimată de începere a lucrului fiind 15 februarie 2017.
Salariul oferit este de 40,15 euro brut/zi plătibil la două săptămâni. Nu este necesară cunoaşterea unei limbi străine. Timpul de lucru este 6,5 ore pe/zi.
Se lucrează 39 ore/săptămână împărţite în şase zile.
Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here