Un nou concurs la Primăria Târgu-Jiu

445

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Județul Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă, de inspector, clasa I, gradul profesional principal, din cadrul Compartimentului evenimente culturale, Direcţia turism şi evenimente culturale. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 30 august 2016, ora 10.30 – proba scrisă; data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior. Condiţiile specifice de ocupare sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minim 5 ani; să fie absolvent al unui curs de formare/specializare operare calculator dovedit cu certificat/atestat.
Dosarele de înscriere la concursul demarat pentru ocuparea postului amintit mai sus trebuie să conţină: cererea de înscriere la concurs; copia actului de identitate; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă; cazierul judiciar; adeverinţă medicală; curriculum vitae.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here